Am revenit in oras. Dar n-am renuntat la concediu. O zi sa rezolv treburile urgente si de maine stau iar acasa.
E sfarsit de august, sfarsit de vara, sfarsit de vacanta. Copiii incep pregatirile pentru scoala-gradinita, parintii incep pregatirile pentru scoala-gradinita. Din vara ce tocmai a trecut ramane doar gustul dulce al amintirilor. Si am o groaza de amintiri. Dar le iau pe rand.
Si voi incepe cu mijlocul concediului, ziua de joi, care a coincis cu ziua mea de nastere. Am implinit 33 de ani. Un an in care cifra 3 pare sa-mi guverneze viata. Si sper ca e de bun augur.
Ziua de joi am petrecut-o in Orsova si pe Dunare. A fost frumos, linistitor si odihnitor. Desi e doar un orasel, prin faptul ca se afla pe malul lacului Cerna (nu al Dunarii, cum gresit am crezut inainte), Orsova are un farmec aparte. Excursia cu vaporul a fost minunata. Timp de 3 ore nu ne-am saturat sa admiram peisajul de pe cele doua maluri. Din care unul era sarbesc. La fel de spectaculos, plin de dealuri, stanci... De fapt, in tot drumul spre Baile Herculane, Orsova si inapoi nu am incetat sa ma minunez ce tara frumoasa avem. E atat de usor sa uitam asta in tumultul rutinei zilnice.
Am gasit si-un parc frumos in care copiii s-au jucat, am vizitat manastirea Sf Ana, intr-un cuvant, a fost o zi minunata. Seara ne-am retras pe o terasa in statiune unde am cinat si-am admirat ratele, pestii si-un pisoi care, cica, pescuia.
O zi minunata, care s-a acordat perfect cu saptamana de odihna pe care ne-am permis-o anul acesta. Si am venit spre casa cu gandul ca anul viitor poate vom reusi sa evadam doua saptamani.
In sfarsit
Azi au sosit. Sunt colorate, frumoase si reprezinta un cadou minunat. Multumesc, Lola.
Eu am fost prinsa pana peste cap. N-am avut timp nici sa suflu. Si inca ma bat cu declaratiile. Dar merita. Pentru ca saptamana viitoare voi fi in concediu.
Ne revedem in septembrie.
D-ale crizei
Suntem un popor plangacios. Ne place sa fim compatimiti. Si de aceea nici nu ne mai ascultam partenerii de discutii.
Vine cineva la tine sa-ti povesteasca ultima intamplare. Nici nu deschide bine gura, ca-l intrerupi: "sta nu-i nimic. Sa vezi ce-am patit eu... "dupa ce reuseste sa deschida iar gura (e destul de dificil tinand cont ca tocmai l-ai bombardat cu un suvoi de plangeri personale), iti amintesti alta: "da, esti necajit, dar sa vezi ce problema grava am EU..."
Da, suntem prea egoisti si preocupati de propriile noastre probleme ca sa ne mai pese de cei din jur. Le ignoram pasurile, confesiunile lor se lovesc de un zid opac, pentru ca tot ceea ce ne intereseaza pe noi sunt problemele grave cu care ne confruntam noi.
Iata de ce criza a ridicat moralul romanilor. Saracutii: dupa atatia ani de boom, nu mai aveau de ce se plange: casa era proprietate personala (ce-s alea rate la banca? nu conteaza, e a mea!), masina masina, electrocasnice noi, de cea mai buna calitate, 3 mobile de caciula, (nu cumva sa pierdem oferta aia buna de la vodafone, orange sau cosmote...). Unde sa mai ai loc de autocompatimire? ... A venit criza: "ua, sa vezi ce-am patit, mi-au luat astia masina, ticalosii naibii! Nu ma intereseaza problemele tale, nu vezi ca nu mai am cu ce plati ratele?"
Acelasi model il vedem si la companiile romanesti: nu te pot plati, e criza. (nu conteaza ca productia duduie si comenzile curg, uite un moment prielnic pentru reducerea cheltuielilor...). Romanasul nost nu cuteaza s-o dea pe greva, (cine-l mai angajeaza pe el pe criza asta daca-si pierde locul de munca?) asa ca tace si-nghite.
Chiar asa, de ce ne place noua sa rabdam toate nedreptatile pamantului? De ce nu ne luam dreptatea-n dinti si mergem pana la cer si-napoi cu ea? Doar pentru ca cineva, acu mii de ani, a inventat Miorita?
Azi voi vorbi despre dragoste. Asa, ca la scoala.
Scriind o scrisoare, am enumerat tipurile de dragoste. Tot ca la scoala: dragostea fizica, pentru jumatatea ta, dragostea de fiu/fiica, dragostea de mama, dragostea pentru cei din jur, dragostea pentru Dumnezeu... Or mai fi si alte tipuri, nu stiu. Stiu doar ca eu respir dragoste. Si sper sa nu sufoc pe cineva...
Tot ceea ce fac, fac din dragoste. Dragostea pentru meseria pe care mi-am ales-o, dragostea pentru oameni. Acesta este, poate, si motivul pentru care incerc sa fiu cat mai buna in meseria mea. Si poate, tot de aceea, nu-mi plac jumatatile de masura.
Azi nu voi vorbi despre familie. E de la sine inteleasa dragostea mea pentru ei. As putea vorbi o zi intreaga doar despre mama mea. Dar nu, azi voi prezenta dragostea pentru lucruri mai indepartate.
Sf Augustin spunea: "Iubeste si fa ce vrei". La prima vedere, acest indemn pare putin libertin in exprimare. De fapt, eu il inteleg prin faptul ca acolo unde exista dragoste, nu poate fi loc de cel mai mic strop de rau. Dragostea e pura, frumoasa si tot ceea ce este facut in numele ei, nu poate fi gresit.
Pentru mine, dragostea este motorul vietii. Eu respur iubire. Si iata cum devin dulce ca o savarina. Dar ce sa fac daca asta simt? Nu pot ura, nu ma pot certa cu cineva si, arareori refuz pe cineva. Si atunci cand o fac, nu am inima impacata.
Si oare cine poate exprima dragostea mai bine ca Nichita?:
Vârsta de aur a dragostei
Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezitcă lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre elefără să mă rănesc.
E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.
Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.
(Nichita Stanescu)
Voi cum simtiti dragostea?
|
|
E-mail: rdelia06@gmail.com
-
Vizitatori:
21.279
-
Insemnari:
149
-
Comentarii:
318
|
E-mail: rdelia06@gmail.com
